În sistemul de învățământ lucrurile merg din rău în mai rău, și asta an de an. În acest moment cred că nu mai e nimic de făcut, mizeria s-a malignizat. Cei din afara sistemului se întreabă, uneori pe bună dreptate dar de cele mai multe ori nu, ce facem? De ce elevii nu învață? De ce educația românească e pur și simplu distrusă? Ce facem noi, profesorii?
În acest articol mi-am propus să schițez o mică secvență din ceea ce facem noi, profesorii. În general, nu facem altceva decât completăm maculatură inutilă și deseori cretină, pentru că asta ni se cere. Nu avem timp dar mai ales energia, echilibrul, confortul psihic și detașarea necesară actului de educație.
Să vedem un singur exemplu azi. Să încercăm să răspundem părinților de buna credință la legitima intrebare: de ce nu mai există școală?
Ei bine, sistemul de educație este sabotat de la vârful său de către niște paraziți care ar trebui să meargă ori la pușcărie, pentru sabotarea viitorului acestei țări, ori la un spital de psihiatrie, pentru că numai o minte bolnavă rău poate genera un asemenea dezastru, și voi arăta mai jos în ce constă el.
Toată porcăria incredibilă de mai jos este reglementată de mii de pagini de ordine de ministru, proceduri, regulamente de aplicare – într-un cuvânt o masă imensă de hârtie, TONE de maculatură comisă de câțiva impostori din ministerul analfabetizării, care nu au altceva de făcut, și asta probabil pe bani mulți.
Formarea profesională și creditele
În legea educației este prevăzută obligația cadrului didactic de a se perfecționa o dată la cinci ani. Evident, pe banii lui! Ultimul curs a costat cam cât salariul meu pe o lună, cu cifrele de atunci. Când impui prin lege o asemenea obligație dar nu asiguri gratuitatea acestei formări profesionale, începe deja să pută dacă nu a mafie, cel puțin a interese murdare.
Ce conțin acele cursuri?
NIMIC! Aceleași și aceleași noutăți prăfuite, an de an. Nu-i nimic, ești obligat să le faci, unele se desfășoară în alte localități, așadar cheluiești bani cu deplasări, cazări, hrană. În sfârșit, după ce crăpi de plictiseală asistând la aceleași platitudini, după ce te-ai uscat de bani, pleci acasă cu râvnita diplomă, pe care scrie clar: 90 credite transferabile.
Și ce dacă scrie!? Și ce dacă pe un act oficial s-a consemnat că ai câștigat acele credite? Poate sunt valabile nu cinci ani, ci … până săptămâna viitoare.
Valabilitatea creditelor
De ce? Pentru că o minte bolnavă din ministerul analfabetizării a decis ca aceste cincinale să fie socotite … de la data la care ai obținut gradul definitiv în învățământ!!! În activitatea de colectare a actelor, de centralizare, de calcul a acestor cincinale sunt implicați secretari, profesori, directori, inspectori, CCD, comisii, o întreagă armata lucrează la centralizarea acestei imbecilități monstruoase. Când să mai aibă timp de lecții, de elevi!?
Și ce dacă am decis ca timp de 10 ani să nu mă perfecționez, iar în acest an vreau să fac un curs? Foarte bine, dar poate să nu fie … recunoscut.
Interesant este acest aspect: creditele se alocă pentru fiecare cincinal, socotit de la data obținerii definitivatului. Să presupunem ca timp de 5 ani aleg să nu arunc cu banii pe fereastră, sau pur și simplu nu am răbdare pentru așa ceva. În următorul cincinal fac aceste cursuri, întrebarea este dacă și cât timp mai sunt valabile. Pare că deloc.
Recunoașterea creditelor
Aceasta este a doua activitate de un cretinism vecin cu spitalul de psihiatrie.
Așa cum am afirmat mai sus, pe diploma oficială este trecut numărul de credite câștigate. Nu e de ajuns, pentru că un functionar din același minister a decis ca ele să fie ECHIVALATE (CU CE!?) de instituția școlară, apoi de inspectoratul școlar . Există un CALENDAR pentru această atrocitate birocratică, voi reveni la el imediat. Inutilitatea acestei echivalări este evidentă, pentru că nu există argument sau procedură pentru care cineva ar putea REFUZA echivalarea în cauză. Dar o facem. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie mai întâi … SĂ CERI.
Cererea de echivalare
Depunem așadar la secretariatele unitătilor școlare o CERERE, prin care solicităm să ni se echivaleze (CU CE!?) creditele menționate clar pe un act oficial. Cererea se aprobă (nu există argument pentru a nu aproba o asemenea solicitare, așadar încă un act inutil) apoi ți se echivalează creditele? Nu! Trebuie să aștepți derularea unui … calendar.
Calendarul echivalării
Ce armată de psihopați a putut elabora un asemenea “act”? Câtă vreme au de pierdut acești impostori? Dar mai ales cât dezastru produc pe verticală acești inutili lobotomizați, probabil aranjamente politice, incapabili în a-și găsi o meserie adevarată.
Iată mizeria de calendar, vă puteți face o idee asupra proporției acestui dezastru. Să nu uităm că acesta este un singur exemplu din lăturile cu care munca la clasă ne este sabotată de acești demenți și că asemenea maculatură reprezintă cea mai mare parte din ceea ce facem zilnic, cu complicitatea altor impostori: directorii de școli, dintre care cei mai mulți sunt numiți pe criterii politice și nu au absolut nici o treabă cu educația REALĂ, dar mai ales nu au curajul să spună NU. Tocmai pentru că cei mai mulți din ei sunt impostori!
Sindicatele!? Este tema următorului articol.
Prima pentru carieră didactică va reprezenta subiectul unui alt articol, se pare că mirosul de corupție se simte deja acolo.
Iată însă incredibilul tabel în discuție:
Cu ASTA ne ocupăm!
Mințile bolnave din Ministerul Analfabetizării 